Cel mai mare mister al omenirii a fost ELUCIDAT. Indiciul ascuns în cel mai vechi document din lume care lămurește cum au reușit egiptenii să construiască Piramidele din Giza

Cel mai mare mister al omenirii a fost ELUCIDAT. Indiciul ascuns în cel mai vechi document din lume care lămurește cum au reușit egiptenii să construiască Piramidele din Giza
Publicat: 26/09/2017, 14:43

Noile descoperiri făcute în Cairo au dovedit că au existat bărci special construite pentru a transporta blocurile uriașe folosite în timpul construcțiilor. Dezvăluirile au scos la iveală și noi detalii despre mormântul lui King Khufu, construit în urmă cu mai bine de 4.000 de ani, în 2.550 î. Hr.

Arheologii cunoșteau de mai multă vreme faptul că rocile folosite pentru construcția Piramidelor din Giza au fost extrase dintr-un loc numit Tura, aflat la aproape 10 kilometri depărtare, în vreme ce granitul de care au avut nevoie a fost adus de la peste 500 de kilometri distanță. Totuși, cele mai mari intrigi s-au țesut în jurul modului în care materialele de construcție au fost transportate de la asemenea distanțe.

Un grup de arheologi care au studiat complexul Piramidelor din Giza au scos la iveală un papirus antic, rămășițele unei bărci și o rețea de canale pe terenul pe care s-au desfășurat lucrările, revelând noi dovezi care demonstrează cum a fost construită cea mai veche dintre Cele Șapte Minuni ale Lumii Antice.

Pierre Tale, care a petrecut patru ani încercând să descifreze papirusul scris de unul dintre cei care au participat la construirea piramidelor, a dezvăluit pentru un nou documentar marca Channel 4 că încă din prima zi a fost evident faptul că se află în posesia celui mai vechi document găsit vreodată în lume.

Aparent, acesta a fost scris de un bărbat pe nume Merer, care coordona 40 de marinari de elită. Arheologii au descoperit că mii se muncitori special antrenați au folosit bărci pentru a naviga canalele săpate de-a lungul Nilului, prin care își propuseseră să transporte materialele necesare pentru ridicarea coloșilor. Ambarcațiunile erau consolidate prin legături cu frânghii groase și răsucite, iar unele dintre ele s-au păstrat până în zilele noastre și au fost găsite în stare bună.

După colectarea și adunarea materialelor, muncitorii le transportau într-un port aflat la câțiva metri de baza piramidei. În total, 2,3 milioane de blocuri de piatră au fost transportate până în Giza, pe apă, timp de 20 de ani: „Am scos la iveală bazinul central, cel despre care credem că a reprezentat principalul traseu de livrare către Platoul Giza”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Cel mai puternic bombardier strategic al Statelor Unite a participat la un exercițiu aerian comun...